Bine ati venit la Tiriplici Toys
Close
Prahova, 105200 Baicoi Republicii 107A
+40 724 383 041 office@tiriplici.ro
Deschis 24/7
Beneficii Jucarii Educative: Invatare prin Joaca

Jucariile educative pot ajuta la dezvoltarea mai multor abilitati ale copiilor printre care: rezolvarea anumitor probleme simple, invatarea despre cauza-efect, rezolvarea conflictelor sau dezvoltarea motricitatii fine sau grosiere. Totodata, unele jucarii aduc beneficii prin care copiii pot invata sa sa isi stapaneasca rabdarea, furia si atentia sau ii pot invata sa descopere joaca in echipa sau individuala. Studiile arata ca invatarea prin joaca este o latura extrem de importanta in etapele de dezvoltare ale copiilor.

In acest articol vom vorbi despre majoritatea tipurilor de jucarii educationale si beneficiile pe care acestea la aduc copiilor. Totodata vom discuta si despre importanta alegerii unei jucarii in functie de varsta copilului, despre beneficiile fiecarui tip de jucarie in parte si despre alegerea unei jucarii in functie de buget. Vom incerca sa raspundem si la cele mai frecvente intrebari pe care si le pun parintii atunci cand vor sa afle mai multe informatii despre acest tip de jucarii.

Daca ai ajuns sa citesti acest articol pana aici, inseamna ca esti un parinte exemplu care este interesat de educatia copilului sau, iar in zilele noastre, aceste lucru se intampla destul de rar. De aceea, este de datoria noastra, a celor care constientizeaza importanta educatiei timpurie la copii, sa impartasim toate cunostintele noastre cu alti parinti, in speranta ca vom crea o noua generatie de copii care sa duca mai departe omenirea intr-un mod pasnic, civilizat si nu in ultimul rand, intr-un mod prietenos cu natura.

Iata principalele beneficii ale jucariilor educative:

Rezolvarea problemelor simple

Copiii descopera mediul inconjurator prin joaca. De aceea, pentru a se dezvolta cat mai armonios, parintii trebuie sa vorbeasca des cu ei, sa le impartaseasca cat mai multe cunostinte si sa le ofere cate mai multe activitati educative. De cele mai multe ori, parintii nu au timp sa faca toate aceste lucruri, iar aici, rolul jucariilor educative este unul extrem de important. Parintii pot lua o pauza de cateva zeci de minute bune, in timp ce copiii se joaca cu aceste jucarii. Cateva exemple care ii ajuta pe copii sa gestioneze rezolvarea problemelor sunt puzzle-urile. Acestea sunt concepute pe varste si pe numarul de piese si ofera numeroase beneficii de dezvoltare precum: atentia, logica si invatarea culorilor. Unele puzzle-uri sunt concepute pentru dezvoltarea motricitatii fine, in special la copiii cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 luni.

Invatarea despre cauza-efect

Jucariile pentru invatarea despre cauza si efect ii ajuta pe copii sa inteleaga ca actiunile pe care le fac, au anumite consecinte si efecte. De exemplu o zornaitoare face zgomot atunci cand este agitata sau, o minge cade pe jos atunci cand este impinsa de pe masa. In general, o jucarie buna pentru invatarea despre cauza-efect este cea care il face pe copil curios si activ. Daca achizitionarea unei jucarii nu este la indemana, invatati copiii despre cauza-efect folosind obiecte din casa. De exemplu, turnati putina apa intr-un pahar de plastic, apoi scapati paharul pe jos si in acelati timp, explicati-i copilului ce s-a intamplat. Sau, prefaceti-va ca va impiedicati de un obiect lasat pe jos si cadeti. Nu numai ca cei mici se vor amuza teribil, acestia vor invata, in timp, sa nu isi mai lase jucariile in drum.

Invatarea jocului in echipa

Unele jucarii sunt concepute pentru a fi folosite de catre 2 sau mai multi copii. Jocul in echipa are numeroase avantaje printre care: ajuta la cresterea stimei de sine (atunci cand un jucator sau o echipa castiga), intarirea relatiilor interpersonale, invatarea despre respect, imbunatatirea limbajului si comunicarii, invatarea despre gestionarea timpului. Unele jucarii educative sunt concepute pentru a face miscare fizica, lucru extrem de important in eliberarea surplusului de energie.

Rezolvarea micilor conflicte dintre copii si parinti

Cum spuneam si mai devreme, copiii se dezvolta prin joaca. Ei descopera lumea si oamenii prin experientele pe care le au in viata de zi cu zi. De pe la varsta de 1 an si pana la 3-4 ani, copiii incep sa aiba primele conflicte cu parintii lor sau cu alti copii. Este bine ca atunci cand aceste conflicte au loc, sa intervenim intr-un mod discret si sa le explicam de fiecare data copiilor ce este bine si ce nu. Este foarte important ca argumentele pe care le aducem sa fie reale si logice (Atentie! Este total gresit sa spunem mici minciunele pentru a ne sustine punctul de vedere intr-un conflict, deoarece copiii sunt extrem de vigilenti, iar acest lucru nu aduce beneficii pe termen lung!). Este bine ca dupa rezolvarea conflictelor sa incercam le indreptam atentia copiilor catre activitati educative si creative. De exemplu, ii punem sa se joace cu plastelina, sa coloreze carti sau sa picteze. Aceste tipuri de activitati destreseaza copiii si ii ajuta sa treaca peste un conflict mai usor. In plus, aceste activitati sunt si distractive.

Dezvoltarea motricitatii fine si grosiere

Pentru a intelege mai bine despre importanta jucariilor de motricitate, in primul rand, trebuie sa facem diferenta intre motricitatea fina si cea grosiera. Motricitatea fina se refera la miscarile mici, fine, ale incheieturilor si degetelor de la maini sau de la picioare. Motricitatea grosiera se refera la miscarea mainilor, picioarelor si a trupului in mare parte.

Dezolvarea motricitatii este extrem de importanta la copiii cu varste mici. Jucariile din lemn ofera o modalitate grozava de dezvoltare a motricitatii fine, intrucat au piese relativ mici, colturi rotunjite si cu greutate potrivita pentru dezvoltarea musculaturii mainii. In plus, unele jucarii, numite sortatoare de forme, dezvolta gandirea logica atunci cand formele trebuie puse cap la cap sau introduse in gauri special concepute. Alte jucarii au rolul de a invata despre greutate (balantele). Unele jucarii, cum ar fi foarfecele de jucarie, au rolul de a-i invata pe copii despre precizie si coordonare. Pentru dezvoltarea motricitatii grosiere sunt recomandate placile de echilibru pentru balansare, catararea pe tobogane sau scari, saritul in trambuline, alergatul. Daca copilul are multa energie, este indicat ca acesta sa fie testat pentru un sport caruia sa-i placa. Pentru bebelusi, este recomandat sa se rostogoleasca prin pat sau se tarasca pe jos.

Dezvoltarea imaginatiei si a jocului de rol sau de imitatie

Jucariile de rol sunt instrumente educative ce pot fi de mare ajutor pentru dezvoltarea copiilor. Imaginatia si creativitatea sporita ii pot ajuta pe copii la rezolvarea problemelor ce pot aparea in viitoarele etape de crestere. Jocurile de rol pot sa le dezvolte limbajul si atentia, mai ales cand joaca se face intr-un grup de copii. Printre preferatele copiilor, se numara jucariile de curatenie, scenariile cu papusile din desenele preferate, costumele de printese sau bucatariile si alimentele de jucarie.

Tipuri de jucarii educative

In functie de abilitatile dobandite, cele mai importante jucarii educative care pot fi cumparate in momentul actual, se impart in 4 categorii, iar fiecare categorie are ramurile sale de dezvoltare.

Jucarii pentru motricitate

  • Jucarii pentru motricitate fina
  • Jucarii pentru motricitate grosiera

Jucarii pentru descoperirea mediului inconjurator

  • Jucarii cu experimente
  • Jucarii de biologie / anatomie

Jucarii pentru dezvoltarea cognitiva

  • Jucarii de logica
  • Jucarii de memorie
  • Jucarii de matematica
  • Jucarii de limbaj (pentru invatarea cifrelor, cuvintelor si numerelor)

Jucarii pentru nevoi speciale

  • Jucarii pentru copii cu autism
  • Jucarii pentru copii dificultati motorii / coordonare

Importanta alegerii unei jucarii educative in functie de varsta

Despre etapele de crestere ale copiilor am mai discutat si in alte articole din cadrul acestui blog si mereu am pus accent pe faptul ca fiecare etapa de crestere are importanta ei. De aceea trebuie sa stim sa alegem activitatile si produsele recomandate pentru varsta copilului. La fel ca si restul produselor pentru copii, criteriul de varsta este unul foarte important atunci cand alegem o jucarie. Este la fel de important ca si atunci cand alegem un anumit tip de haina, un anumit tip de mancare sau un anumit tip de activitate. De ce? Pentru ca altfel jucaria nu isi indeplineste rolul pentru care ea a fost construita. Iar daca jucariile nu sunt bine alese, se poate spune ca au fost “bani aruncati pe fereastra” si poluarea planetei degeaba. Copiii se pot plictisi foarte repede si foarte usor de o jucarie, dar daca jucaria a fost aleasa cu grija, special conceputa pentru varsta copilului (si genul lui, in unele cazuri), atunci copiii se vor bucura mult mai mult timp de joaca iar parintii de pauza bine-meritata.

Intrebari frecvente legate de jucariile educative

De ce sunt jucariile educative importante?

Jucariile educative pot ajuta la dezvoltarea abilitatilor de rezolvare a problemelor, pot invata despre rezolvarea conflictelor si despre cauza-efect. Totodata, ii ajuta pe copii sa inteleaga mai multe despre a impartii lucrurile cu alti copii, ii ajuta la imbunatatirea motricitatii si la dezvoltarea creativitati si imaginatiei.

Cum poate o jucarie sa fie educativa?

Jucariile educative (numite si jucarii educationale) sunt obiecte de joaca, in general construite pentru copii cu scopul de a imita invatarea. Ele sunt concepute pentru a atinge un anumit scop, cum ar fi dezvoltarea unei anumite abilitati sau invatarea despre un anumit subiect.

Sunt necesare jucariile educative pentru dezvoltarea copiilor?

Jucariile educative promoveaza dezvoltarea cognitiva si cea de locomotie prin stimularea anumitor parti ale corpului (creier, ochi, maini, picioare) si astfel le da copiilor abilitatea de a rezolva unele probleme intr-un mod creativ si distractiv. Aceste abilitati ii vor ajuta mai tarziu in viata pentru a-si castica independenta.

Care este cea mai buna jucarie educativa pentru copilul meu?

Cea mai buna jucarie educativa este cea care este potrivita pentru varsta lui, pentru nevoile lui si pentru personalitatea lui. In general, daca copilul se joaca mai mult cu o jucarie decat cu alta, incearca sa descoperi care este jucaria lui preferata si sa incerci sa gasesti una asemanatoare dar cu scopuri educative.

Ce sunt jucariile STEM?

Jucariile STEM (Science, Technology, Engineering, Math) sunt jucarii inclinate catre curiozitate, invatare si educatie. Jucariile STEM sunt produse importante care ajuta copiii sa dobandeasca abilitati in arii de activitati care sunt in continua crestere si dezvoltare tehnologica.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *